Urina este un produs biologic de excreție cu o compoziție chimică complexă care poate suferi modificări în anumite stări patologice și care reflectă activitatea funcției renale. Sumarul de urină reprezintă un test de screening pentru identificarea anumitor patologii (infecții ale tractului urinar, boli renale, hepatice, diabet, diferite afecțiuni metabolice etc.) și se efectuează de rutină datorită disconfortului minim resimțit de către pacienți.
Rezultatele care depășesc limitele intervalului de referință reprezintă un avertisment și un punct de plecare pentru o evaluare complexă care coroborează simptomele și datele clinice, cu testele preclinice suplimentare (panelul pentru bolile metabolice, hemoleucograma, testele pentru evaluarea funcției renale și a funcției hepatice, urocultura).
Analiza completă a urinei constă în:
- Analiza macroscopică a urinei (culoare, miros, aspect, volum).
- Determinarea caracteristicilor fizice (greutatea specifică, pH-ul).
- Determinarea caracteristicilor chimice (proteine, glucoză, corpi cetonici, sânge, leucocite, bilirubină, urobilinogen, nitriți).
- Examenul microsocopic al sedimentului urinar.
Analiza macroscopică a urinei
Culoarea
În mod normal, urina are o culoare galben-deschisă/ galben-aurie datorită pigmenților urinari.
Culoarea urinei:
- Se intensifică și devine galben-închisă în stări febrile, tireotoxicoză, deshidratare, alimentație hiperproteică;
- Devine incololoră în hiperhidratare, la cei cu diabet insipid și cu diabet zaharat;
- Devine roșie, semn că în compoziția ei apar hematii, hemoglobină, mioglobină sau porfirină. De asemenea, culoarea roșie a urinei poate fi cauzată de contaminarea cu sânge la femei în perioada menstruală, poate fi asociată consumului anumitor alimente (sfeclă, bomboane colorate), medicamente sau a coloranților (derivați de anilină), poate apare în cadrul anumitor teste diagnostice (utilizarea fenolsulfonftaleina – în evaluarea funcției renale);
- Devine galben-portocalie sau galben-verzuie din cauza pigmenților biliari (în ictere, în principal din cauza bilirubinei);
pH-ul urinar
În menținerea echilibrului acido-bazic din organism, un rol important îl au atât plămânii, cât și rinichii care elimină excesul de acizi rezultați în urma activității metabolice.
Determinarea pH-ului se efectuează din urina proaspăt emisă, din cauza alcanizării urinei în perioada de stocare.
La persoanele sănătoase, valoarea pH-ului variază între 4,6-8,0.
Mirosul
Urina are imediat după emisie un miros fad, ușor aromatic din cauza prezenței acizilor volatili. Spre exemplu, un miros al urinei:
- De acetonă apare în caz de cetoacidoză diabetică;
- Amoniacal apare în infecții urinare bacteriene cu floră aerobă;
- Putrid apare în infecții cu floră anaerobă.
Volumul
Cantitatea de urină excretată reprezintă un indicator fidel al balanței între cantitatea de lichid ingerată și cea pierdută fie prin transpirație, fie la nivel pulmonar și intestinal. Pentru un adult sănătos, cantitatea de urină produsă în 24 de ore variază între 750-2000 ml, din care aproximativ 400 ml se elimină în timpul nopții (în timpul sarcinii, variația diurnă se poate inversa).
Determinarea caracteristicilor chimice
Proteinele urinare
În mod normal, aproximativ 150 mg de proteine sunt excretate zilnic prin urină. Urina conține aproximativ 200 de tipuri de proteine cu originea în plasmă.
Deoarece rata de reabsorbție tubulară a proteinelor este foarte scăzută, identificarea acestora în urină în cantități anormale reprezintă un important indicator al funcției renale.
Glucoza
Glucozuria/ glicozuria este definită prin prezenta de glucoză în urină și apare când este depășit pragul renal de reabsorbție a glucozei (glicemia trebuie să fie mai mare de 180-200 mg/dl). În urină, glucoza poate fi identificată, oricare ar fi valoarea glicemiei, dacă există dezechilibre în funcția renală (în rata de filtrare glomerulară, în reabsorbția tubulară).
Corpii cetonici
Perturbarea metabolismului carbohidraților, deficiența în absorbția acestora sau privarea alimentară determină activarea metabolismului lipidic și producerea de corpi cetonici care sunt identificați mai întâi în sânge și ulterior, în urină. În mod normal, la o persoană sănătoasă, în urină corpii cetonici ar trebui să fie absenți.
Bilirubina
Bilirubina produsă de degradarea hemoglobinei în celulele sistemului reticuloendotelial va fi transportată de albumină până la nivel hepatic unde se conjugă cu acidul glucuronic, transformându-se într-o formă hidrosolubilă, numită bilirubina directă/ conjugată.
La un adult sănătos, în urină există aproximativ 0,002 mg/dl bilirubină directă, care nu poate fi detectată cu metodele actuale de diagnostic.
Prezența bilirubinei directe în urină indică fie existența unei obstrucții în eliberarea bilei (intra/ extrahepatice), fie o afectare hepatocelulară care nu permite eliberarea eficientă a bilirubinei directe în bilă. Un test pozitiv pentru bilirubina urinară, dar negativ pentru urobilinogen reprezintă un important indicator al obstrucției intra/ extrahepatice.
Nitriții
Nitriții rezultă din conversia bacteriană a nitraților. Dacă bacteriile patogene (Escherichia coli, Klebsiella, Proteus, Staphylococcus, Pseudomonas) sunt prezente în concentrație semnificativă, testul este pozitiv și trebuie urmat de o urocultură.
Hematiile, Hemoglobina și Mioglobina
Numeroase afecțiuni (tumorale, non-tumorale, traumatisme, calculi) de la nivelul aparatului excretor, tulburări ale hemostazei și ale coagulării, utilizarea anumitor medicamente, exercițiile fizice epuizante (spre exemplu, participarea la maraton) pot determina eliminarea eritrocitelor în urină.
Din cauza importanței diagnostice a identificării unei cantități scăzute de hematii în urină și cunoscând tendința eritrocitelor de a se liza în urină, se recomandă un test screening pentru depistarea hemoglobinuriei, împreună cu analiza microscopică a sedimentului urinar care vor aduce informații suplimentare extrem de utile.
Urobilinogen (UBG)
Urobilinogen (UBG) rezultă din bilirubina directă hidrolizată la nivelul colonului de către flora bacteriană comensuală. Bilirubina liberă rezultată este ulterior redusă la urobilinogen, mesobilinogen și stercobilinogen.
Absența UBG din urină este un indicator extrem de important al icterului obstructiv cauzat de un obstacol la nivelul căilor biliare.
Bibliografie
Dinu V., Trutia E., Popa-Cristea E., Popescu A., Biochimie medicală – Mic tratat, Editura Medicală, 1998
Gerber L. M., Johnson K., Alderman M. H., Assessment of a new dipstick test in the screening for microalbuminuria in patients with hypertension, AM J Hypertens, 1998: 1321-7
Hemmelgarn B.R., Manns B.J., Lloyd A., Relation between kidney function, proteinuria and adverse outcomes, J AM Med Assoc, 2010: 423-9
Kaplan A. Lawrence, Pesce J. Amadeo, „Examination of urine” in Clinical chemistry: theory, analysis and correlation, 4th ed., St. Louis, Mo.: CV Mosby, 2003:1092-1109
Kaplan A. Lawrence, Pesce J. Amadeo, „Renal function” in Clinical chemistry: theory, analysis and correlation, 4th ed., St. Louis, Mo.: CV Mosby, 2003:477-491
Lamb E.J., MaxKenzie F., Stevens P.E., How should proteinuria be detected and measured?, Ann Clin Biochem, 2009: 205-17
U.S. Renal Data System. USRDS 2007 annual data report. Bethesda, Md.: National Institutes of Health, 2007
Yoo Y.M., Tatsumi N., Kirihigashi K., Inacurracy and inefficiency of urinary sediment analysis, Osaka City, Med J, 1995: 41-8